Stadiul blocului ANL din Bumbești-Jiu. Când vor fi repartizate locuințele
Blocul ANL din orașul Bumbești-Jiu, care ar fi trebuit finalizat în urmă cu 5 ani, este aproape gata.
Blocul ANL din orașul Bumbești-Jiu a ajuns la stadiul de finisaje după ce a fost anvelopat. Lucrările la imobilul, care ar fi trebuit finalizate în urmă cu 5 ani, au fost abandonate, la un moment dat, de constructorul care câștigase licitația. Autoritățile locale nu știu, deocamdată, când vor fi finalizate lucrările. Pentru tinerii sub 35 de ani, care vor să-și construiască o casă, Primăria Bumbești-Jiu a împărțit gratuit și 20 de loturi.
“Clădirea este la faza de finisaje, s-a făcut partea de finisaje exterioare, s-a făcut anveloparea. Contractul este cu ministerul, nu cu Primăria Bumbești-Jiu. Noi avem obligația să le punem la dispoziție utilitățile, utilități care, în parte, au fost și realizate până în acest moment. Sunt destule cereri depuse, ele sunt adresate autorității locale în cursul acestor ani. Și la Bumbești-Jiu, ca și în alte două localități din Gorj, contractele au fost reluate cu un alt antreprenor, pentru că primul antreprenor care a câștigat licitația a părăsit șantierele și s-a făcut o nouă procedură de licitație. Avem deja în proces de derulare repartizarea către tinerii din localitate a loturilor de case pentru realizarea de locuințe în localitatea Curtișoara. Este vorba de punerea la dispoziție, conform Legii nr.15, a acestor loturi către tinerii sub 35 de ani din localitate care nu au o locuință sau teren pentru realizarea acestei locuințe. De menționat faptul că loturile respective vor fi dotate sau racordate la utilități puse la dispoziție de autoritatea publică locală. Adică, toate utilitățile, începând de la căile de acces, curent, gaze, canalizare și tot ceea ce este necesar pentru funcționarea unui astfel de cartier vor fi puse la dispoziția tinerilor cu titlu gratuit, ca și terenul pe cheltuiala autorității publice locale. Am semnat deja în jur de 20 de contracte, până la sfârșitul lunii martie mai așteptăm să depună cereri. În final, dacă nu se va acoperi cu cereri pentru punere cu titlu gratuit, loturile de casă vor fi, după ce consiliul local va adopta o hotărâre, ori scoase la licitație pentru vânzare, sau închiriere”, a precizat primarul Constantin Bobaru.