Societate

Un consilier local din Motru, reținut! Este acuzat că a furat din Cariera Roșiuța

Unul din autorii furtului săvârșit în noaptea de 26 spre 27 august în Cariera Roșiuța din Motru este consilier local al Municipiului Motru.

Răzvan Ardeiu se află în acest moment în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, alături de alți doi bărbați, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și instigare la săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Consilierul alături de un alt bărbat sunt acuzați că ar fi sustras două suluri de bandă din cauciuc, folosite în procesul de producție.

„La data de 28 august 2024, polițiștii din cadrul IPJ Gorj au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, 3 bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și instigare la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări, a reieșit faptul că, în noaptea de 26 spre 27 august a.c., doi dintre aceștia ar fi sustras două suluri de bandă din cauciuc, folosite în procesul de producție, într-o carieră, din Gorj, cel de-al treilea fiind bănuit de instigare la săvârșirea infracțiunii”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Față de cei 3 bărbați, polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button