Un adolescent a murit din cauza deparazitantului pentru oi
O familie din satul Ilişua, judeţul Bistriţa-Năsăud, a ajuns săptămâna trecută la spital, în urma unei intoxicaţii cu o substanţă antiparazitară folosită pentru animale. Ulterior, băiatul de 16 ani a decedat.
La Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa au ajuns, pe 21 mai, atât băiatul – în comă, ulterior transferat la Institutul Inimii din Cluj, cât şi mama acestuia, cu insuficienţă respiratorie, şi tatăl, care a refuzat spitalizarea.
Directorul liceului tehnologic din Căianu Mic a declarat că băiatul de 16 ani a decedat vinerea trecută şi a fost înmormântat la începutul acestei săptămâni:
„Este un elev din clasa a X-a B, elev la profesională, calificarea mecanic auto. Un elev cuminte, care nu ne-a creat probleme, un elev silitor. Luni (20 mai – n.r.) rămăsese acasă cu tatăl său, la lucru. Era în practică, terminase cursurile teoretice (…). Există mai multe variante, printre care am înţeles că a îmbăiat oi, că a fost la îmbăiat de oi”.