Speră ca Burduja să vină cu chestii concrete de la Bruxelles pentru CE Oltenia
Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, speră ca ministrul Energiei, Sebastian Burduja, să vină cu lucrurile concrete pentru Complexul Oltenia după ultima vizită la Bruxelles.
Dumitru Pîrvulescu afirmă că principalul avantaj al unei eventuale prelungiri a vieții CEO este menţinerea unui număr mai mare de personal decât e prevăzut în planul de restructurare. Președintele Federației Naționale Mine Energie este convins că centralele pe gaz de la Turceni și Ișalnița nu se vor realiza, însă crede că vor apărea alte capacități în bandă, cum este centrala de la Mintia, care vor crea “mari probleme” CEO.
“Nu ni s-a comunicat ce s-a discutat, eu sper să vină cu chestii concrete că de postări România e plin. Tot ce se face în România se face pe rețele, nu se mai face în realitate. Dacă se va decide prelungirea vieții centralelor pe cărbune cu doar 2 ani îi va ajuta, în primul rând, ca și număr, pentru că dacă intrăm pe program strict, știți că avem un număr mult mai mic și am avut un număr mult mai mic decât în realitate pe program. Ăsta e primul avantaj, că mai tragem un pic de noi. Nu depinde numai de noi, depinde și ce se face în jurul nostru, pentru că dacă va apărea o centrală electrică, indiferent pe ce, în bandă în România, vom avea o mare problemă, pentru că cele de la Turceni și Ișalnița, părerea mea e că nu se vor face, că s-au tărăgănat și sunt alți băieți mai interesați să facă decât suntem noi. Nu mă refer neapărat la Mintia, o să mai apără, chiar dacă par de domeniul fantasticului, apar și acele centrale modular nucleare, care sunt tot energie în bandă. Acum, cât de sigure sunt, își asumă statul român, că nu ne întreabă pe noi când fac prostii. Noi plătim prostiile făcute de statul român ca și populație”, a precizat liderul FNME.