News

Spectacol, muzică și jocuri interactive la Nocturna Bibliotecilor în Târgu Jiu

Spectacol, muzică, jocuri interactive, spirit, creație și cultură generală, jocuri de rol și momente speciale, toate acestea definesc evenimentul cultural național: „Nocturna Bibliotecilor”, care s-a desfășurat joi, 26 septembrie 2024, la Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj și Secția de Artă „Iosif Keber”.
Evenimentul a marcat și aniversarea a 90 de ani de la înființarea Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj și inființarea primului post de bibliotecar.
„Gazda acestui eveniment special petrecut la bibliotecă, doamna manager Maria-Luiza Sandu, a creat prin prezența dumneaei și prin spiritul de ospitalitate care o caracterizează, o conexiune specială între carte, bibliotecă și comunitate, într-un cadru armonios, prin activități artistice educative, atractive, interactive și de cultură. Oaspeții noștri, copiii cu vârste cuprinse intre 7 și 14 ani au fost purtați într-o lume magică, a umbrelor și a jocurilor interactive prin spectacolele oferite de magnificul Leon Magdan, profesorul de joacă al tuturor copiilor. Astfel, cei 250 de copii s-au bucurat de prezența artistului Leon Magdan, care a însuflețit atmosfera de la MansArta bibliotecii județene, începând cu orele prânzului până după-amiaza, prin activități senzaționale, de excepție, în care a dezvăluit secrete despre crearea umbrelor, a stimulat creativitatea prin jocuri de cuvinte, jocuri de rol, teatru de păpuși vii și a purtat publicul spectator: copii, părinți și profesori într-o călătorie de explorare a lumii, prin povești și basme”, transmit reprezentanții biblotecii județene din Targu Jiu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button