News

Şoseaua „secretă” din România care rivalizează cu Transalpina

Cel mai impresionant drum montan care rivalizează cu Transfăgărășan și Transalpina este în curs de modernizare cu ajutorul fondurilor europene. Acest traseu spectaculos străbate Munții Trascău, o ramură sudică a Munților Apuseni, pe o distanță de aproape 80 de kilometri.

Cu siguranță, mulți șoferi vor dori să parcurgă una dintre cele mai spectaculoase șosele din România. Drumul Apusenilor (Transapuseana sau DJ 107l),  care rivalizează cu Transfăgărășan și Transalpina, oferă o conexiune între județele Bihor și Cluj, legând Defileul Crișului Repede de Țara Beiușului.

Zona se află într-un amplu proces de modernizare, printr-un contract împărțit în două loturi, considerat cel mai mare din România în ceea ce privește modernizarea unui drum județean. Valoarea actualizată a investiției este de aproximativ 300 de milioane de lei, echivalentul a 60 de milioane de euro, inclusiv TVA. Din această sumă, 85%, adică aproximativ 52 de milioane de euro, reprezintă fonduri europene alocate prin Programul Operațional Regional.

De curând, a fost finalizat primul lot al șoselei, care se întinde pe 43 de kilometri între Aiud și limita comunei Ponor. Modernizarea a inclus și o stradă din municipiul Aiud, de peste doi kilometri, unde a fost amenajată și o pistă de biciclete. Al doilea lot, de 36,5 kilometri, va lega Ponor de comuna Bucium (DN 74, Alba Iulia – Abrud) și este programat să fie terminat în a doua jumătate a anului 2024.

„Termenul de finalizare este 15 septembrie, dar cred că va fi gata în 15 august. S-a ajuns cu asfaltul la kilometrul 67, deci ar mai fi doar 13 kilometri. Merge mai greu în această zonă, pentru că este nevoie de construirea a 13 podețe”, a explicat Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliul Județean Alba și coordonator al contractului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button