Apar noi informații în cazul morții lui Alexandru Cristian Neacșu, medicul rezident originar din Gorj, găsit fără viață sâmbătă într-o toaletă a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din București.
Potrivit unor surse judiciare, primele concluzii ale necropsiei efectuate luni indică faptul că tânărul medic și-ar fi administrat Fentanyl înainte de deces. De asemenea, pe corpul acestuia au fost identificate urme care sugerează injectarea unei substanțe.
Alexandru Cristian Neacșu, în vârstă de 32 de ani, se afla în anul V de rezidențiat în Medicina de Urgență și intrase în gardă în dimineața zilei de 6 iunie. După câteva ore, colegii au observat că lipsește și au început să îl caute. Acesta a fost găsit ulterior fără suflare într-un grup sanitar al spitalului.
Cadrele medicale au încercat să îl resusciteze, însă eforturile au fost zadarnice, fiind declarat decesul. Cazul a fost preluat imediat de polițiști și procurori, care continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Potrivit unor surse din sistemul medical, tânărul doctor era apreciat de colegi și considerat un profesionist dedicat. Mai mult, acesta se pregătea să își încheie rezidențiatul și să devină medic specialist, urmând să își continue activitatea la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu.
Fentanylul este un opioid sintetic extrem de puternic, utilizat în medicină pentru controlul durerilor severe și în anestezie. Specialiștii atrag atenția că administrarea necorespunzătoare a substanței poate avea efecte fatale.
Ancheta este în desfășurare, iar rezultatele complete ale analizelor toxicologice vor stabili cu exactitate cauza decesului.






