News

Lucrările la Spitalul de Pneumoftiziologie din Runcu, la un pas de recepție!

Proiectul de reabilitare a Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu se apropie de final, a anunțat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.

Una dintre cele mai ample investiții din domeniul sănătății derulate la nivel județean, lucrarea va fi încheiată în scurt timp, urmând recepția oficială a obiectivului.

„Lucrările sunt aproape finalizate, iar în curând vom reveni pentru recepția oficială a unuia dintre cele mai importante proiecte din domeniul sănătății derulate de Consiliul Județean Gorj”, a precizat Cosmin Popescu.

Proiectul, intitulat „Creșterea eficienței energetice a Spitalului de Pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu”, este finanțat prin PNRR – Componenta C5 „Valul Renovării”, având o valoare totală de 30,9 milioane de lei, din care peste 27,8 milioane provin din fonduri europene.

Printre lucrările efectuate se numără:

  • termoizolarea completă a clădirii;
  • montarea unei tâmplării termoizolante moderne;
  • instalarea pompelor de căldură și a cazanelor în condensație;
  • implementarea unui sistem de iluminat LED;
  • realizarea unui parc fotovoltaic de 0,5 MW, pentru energie verde;
  • montarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice;
  • introducerea unui sistem modern de apelare pentru pacienți.

Prin această investiție, unitatea medicală va beneficia nu doar de condiții moderne pentru pacienți și personalul medical, ci și de eficiență energetică sporită și costuri reduse de întreținere.

„Acest proiect înseamnă condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical, consum redus de energie și un pas important spre modernizarea sistemului sanitar din Gorj”, a mai subliniat președintele Consiliului Județean Gorj.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button