ȘOCANT! A provocat un accident în Bîlteni și a fugit, dar polițiștii au descoperit ceva și mai grav!
Un incident rutier petrecut în Bâlteni a scos la iveală o situație incredibilă! După ce a intrat în coliziune cu un alt autoturism și a fugit de la locul accidentului, un șofer a fost identificat de polițiști, iar surpriza a fost uriașă: bărbatul nu avea permis de conducere! Acum, pe lângă pagubele materiale, acesta s-a ales și cu un dosar penal.
“La data de 17 februarie 2025, poliţiştii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați prin apel 112 de un participant la trafic cu privire la faptul că în localitatea Bâlteni a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme, iar unul din conducătorii auto a plecat de la fața locului.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism, la ieșirea dintr-o parcare, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula pe DJ 675, din direcția localității Peșteana Jiu către Țicleni, după care, și-ar fi continuat deplasarea.
În urma coliziunii au rezultat pagube materiale.
Polițiștii au procedat la identificarea bărbatului în cauză, constatând faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.