Accident mortal pe un drum din Oltenia
Traficul rutier pe Drumul Expres, în județul Olt, a fost blocat sâmbătă seara, pe sensul de mers către Craiova, în urma unui accident grav soldat cu decesul unui bărbat de 30 de ani și rănirea unei alte persoane.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, evenimentul rutier s-a produs la kilometrul 66, în zona localității Jitaru. Inițial, autoritățile au anunțat că în accident ar fi fost implicate două autoturisme, însă verificările ulterioare au stabilit că o mașină a acroșat două persoane aflate pe partea carosabilă.
Din primele cercetări reiese că un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din comuna Ostroveni, județul Dolj, a lovit două persoane care s-ar fi aflat pe șosea.
În urma impactului, un bărbat de 30 de ani, din comuna Șopârlița, a decedat la fața locului.
Cealaltă victimă, un tânăr, a fost rănită și transportată de urgență la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale.
Șoferul implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, au mai precizat polițiștii.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.






