News

Accident GRAV în județul vecin. FOTO

Două persoane au fost rănite în această după-amiază într-un accident rutier la Orăștie, scrie Mondo TV.

Au fost implicate două mașini în incident. Pompierii și echipajele medicale au intervenit rapid, i-au scos pe răniți din vehicule și le-au acordat primul ajutor.

Ambele victime, conștiente și cooperante, au fost duse la spital. Urmează să fie stabilită cauza accidentului.

„Pompierii militari au acționat cu o autospecială de intervenție dotată cu module de descarcerare și de stingere, dar și cu o ambulanță SMURD. La această situație de urgență a fost direcționat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

Salvatorii au intervenit imediat pentru a-i scoate din autoturisme și pentru a le acorda primul ajutor medical celor 2 persoane care au fost rănite în urma impactului: conducătorul auto aflat singur într-unul dintre autovehicule și pasagerul aflat în cel de-al doilea autoturism, al cărui șofer nu a avut nevoie de asistență medicală.

Victimele au fost transportate conștiente și cooperante, de cele 2 echipaje medicale, SMURD și SAJ, la spitalul din Orăștie”, transmit reprezentanții ISU Hunedoara.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button