NewsSocietate

Utilajele care au scos cărbune din Gorj ajung fier vechi! CE Oltenia scoate la licitație două „giganturi” de la Rovinari

Complexul Energetic Oltenia face un nou pas în procesul de închidere și dezafectare a carierelor miniere din Gorj. Compania pregătește vânzarea ca deșeu a două utilaje de mari dimensiuni de la UMC Rovinari, echipamente care au contribuit ani la rând la exploatarea lignitului.


Un excavator SRS 1300 și un CBS 1200 sunt primele utilaje incluse în această procedură de valorificare, fiind încadrate de companie la categoria „mijloace fixe scoase din folosință și aprobate la casare”.

CE Oltenia a anunțat organizarea unei licitații publice deschise, cu etapă de calificare și licitație cu strigare, fiecare dintre cele două echipamente urmând să fie adjudecat separat.

Potrivit anunțului companiei, licitația este programată pentru 25 septembrie 2026, ora 10:00, iar prețurile de pornire sunt cele prevăzute în anexa documentației de valorificare.

Cei interesați să participe pot solicita regulamentul, proiectul de contract și formularele necesare prin e-mail, la adresele indicate de CE Oltenia.

Valorificarea acestor echipamente are loc într-un moment în care mineritul din Gorj intră tot mai mult în etapa de închidere și dezafectare.

În carierele CE Oltenia au rămas numeroase utilaje de mari dimensiuni, unele având greutăți de ordinul miilor de tone. O parte dintre acestea nu mai sunt utilizate, iar întreținerea lor nu mai este justificată în contextul restrângerii activității miniere.

Practic, echipamente care timp de zeci de ani au fost folosite pentru exploatarea cărbunelui sunt acum transformate în deșeu metalic și valorificate ca fier vechi.

Casarea și valorificarea utilajelor reprezintă una dintre etapele procesului de închidere a capacităților miniere și de dezafectare a instalațiilor și echipamentelor.

Procesul se desfășoară în contextul calendarului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia și al angajamentelor asumate de România privind reducerea treptată a producției de energie pe bază de cărbune.

Astfel, 2029 este prevăzut ca ultimul an în care România ar urma să mai producă energie electrică pe bază de cărbune. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button