News

„Rămas-bun, Anda…” Școala din Târgu Jiu în care copila de 14 ani a învățat își ia adio de la ea. Luni ar fi trebuit să înceapă o nouă etapă

Durere profundă la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, după moartea Andei Maria Panduru, adolescenta de doar 14 ani din Novaci. Fosta elevă a absolvit anul trecut clasa a VIII-a, iar peste doar câteva zile ar fi trebuit să pășească pentru prima dată pe porțile Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, unde urma să înceapă liceul. În locul emoțiilor începutului de an școlar, foștii săi profesori și colegi sunt acum nevoiți să își ia rămas-bun.


Anda a fost elevă a Școlii Gimnaziale „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu până la finalul clasei a VIII-a. Aici și-a petrecut anii copilăriei, a învățat, și-a făcut prieteni și a crescut alături de colegi și profesori.

Acum, școala care i-a fost casă în anii de gimnaziu este cuprinsă de tristețe.

Reprezentanții unității de învățământ au transmis un mesaj emoționant după vestea dispariției adolescentei.

“ Rămas-bun, Anda…

Astăzi, Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” este mai tăcută. Holurile par mai goale, iar inimile noastre sunt apăsate de o durere pe care cu greu o putem pune în cuvinte.
Anda Maria Panduru, la doar 14 ani, ai plecat mult prea devreme dintre noi…
Ai intrat pe porțile școlii noastre când erai doar un copil. Aici ai făcut primii pași în lumea cunoașterii, aici ai învățat să scrii, să citești, să visezi. Aici ai crescut, alături de colegi și profesori, până la finalul anilor de gimnaziu.
Nu ne-am imaginat niciodată că va veni o zi în care vom vorbi despre tine la trecut.
Ne este greu să spunem „adio” unui copil. Ne este greu să acceptăm că un suflet atât de tânăr nu va mai avea ocazia să-și urmeze visurile, să râdă, să iubească, să descopere lumea și să-și scrie propria poveste.
Anda, povestea ta s-a oprit mult prea devreme, dar amintirea ta nu se va opri niciodată.
Vei rămâne în memoria celor care te-au cunoscut, în amintirile colegilor tăi, în sufletele profesorilor care te-au îndrumat și în istoria școlii în care ai crescut.
Poate că nu există cuvinte care să aline durerea unei familii care își pierde copilul. Putem doar să fim alături de ei, cu sufletul și cu rugăciunea, în fața unei pierderi atât de nedrepte.
Drum lin spre lumină, copil drag! 
Să-ți fie somnul lin și veșnic, iar acolo unde mergi să găsești pacea și lumina pe care le meriți.
Noi îți vom spune pentru ultima dată:
Rămas-bun, Anda!
Vei rămâne mereu parte din familia Școlii Gimnaziale „Alexandru Ștefulescu”. 
Dumnezeu să te odihnească în pace și să mângâie familia îndurerată”, se arată pe pagina Școlii Gimnaziale Alexandru Stefulescu din Târgu Jiu. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button