SENATOR de Gorj, dezamăgit: Nu au făcut absolut nimic
Senatorul Ion Iordache este dezamăgit că unii primari din zonele minere nu au făcut lobby la parlamentarii de Gorj pentru ca legea care permite preluarea unor active de la CE Oltenia să aibă susținere mare în Parlament.
Legea care le permite primarilor din zonele miniere să preia active de la Complexul Energetic Oltenia a trecut de Senat. Actul normativ care reglementează preluarea de către autorităţile locale a terenurilor și activelor patrimoniale nefolosite de CE Oltenia, regiile autonome sau alte societăți cu capital de stat a fost votată, luni, în Senatul României. Senatorul Ion Iordache spune că, în maximum două săptămâni, legea ar putea ajunge la vot în Camera Deputaților, care este for decizional. Preşedintele Forţa Dreptei Gorj spune că a cerut procedură de urgență. Ion Iordache este dezamăgit că unii primari din județ nu au făcut lobby pe lângă parlamentarii de Gorj pentru ca legea privind preluarea activelor de la CEO să aibă o susținere mai mare în Parlament. “Tocmai cei care strigă mai tare nu au făcut absolut nimic. Au fost alții din alte județe care s-au implicat mai mult”, afirmă senatorul de Gorj. Ion Iordache este convins că, până la toamnă, actul normativ care a trecut, luni, de Senat va produce efecte, în sensul că primarii din zonele miniere care au solicitat să le fie predate diverse suprafețe de teren, clădiri, drumuri, sisteme de alimentare cu apă, să intre în posesia acestora pentru a le putea administra.