Un nou caz de nerespectare a normelor de protecție a mediului a fost descoperit în comuna Padeș, județul Gorj, în urma unei acțiuni de control desfășurate de inspectorii IBA – Apele Române Jiu.
Verificările au vizat activitățile unei societăți comerciale care desfășura lucrări de sortare și spălare a agregatelor minerale.
În urma inspecției, s-a constatat că operatorul economic nu respecta condițiile stabilite prin Autorizația de Gospodărire a Apelor, în special în ceea ce privește monitorizarea apelor uzate evacuate direct în râul Motru – un emisar natural important din zonă.
Lipsa monitorizării apelor uzate constituie o abatere gravă de la normele legale, iar inspectorii au aplicat o amendă contravențională în valoare de 35.000 de lei, în conformitate cu Legea apelor nr. 107/1996.
Reprezentanții Apelor Române Jiu au transmis un apel clar către toți operatorii economici: respectarea autorizațiilor și protejarea resurselor naturale sunt esențiale pentru conservarea ecosistemelor acvatice și a calității vieții.