News

Performanță de excepție pentru Târgu Jiu! Au cucerit aurul și două medalii de argint la Campionatul Mondial din Ungaria

Rezultate remarcabile pentru sportivii de la Palatul Copiilor Târgu Jiu, care reprezintă România la Campionatul Mondial de Radiogoniometrie (Radio Orientare) pentru Tineret, desfășurat în orașul Veszprém, Ungaria.

După primele două zile de concurs, tinerii sportivi pregătiți la Palatul Copiilor Târgu Jiu au reușit să urce de trei ori pe podiumul mondial, obținând o medalie de aur și două medalii de argint.

Cea mai importantă performanță a venit în proba de 144 MHz, unde echipa de băieți la categoria M14 a cucerit titlul mondial și medalia de aur.

La individual, Rareș Bobic a obținut medalia de argint la categoria M14, în proba de sprint, iar David Răducan a urcat și el pe treapta a doua a podiumului, câștigând medalia de argint la categoria M16, tot în proba de sprint.

Anunțul a fost făcut de profesorul de radiogoniometrie Adrian Marcu, care îi însoțește pe sportivi la competiția din Ungaria.

Competiția continuă, iar sâmbătă sportivii vor lua startul în proba de 3,5 MHz, unde speră să aducă noi medalii pentru România și pentru județul Gorj.

Rezultatele obținute până acum confirmă încă o dată valoarea școlii de radiogoniometrie de la Palatul Copiilor Târgu Jiu, care de-a lungul anilor a format numeroși campioni la competițiile naționale și internaționale.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button