Deficit mare de medici la SAJ Gorj. Manager: Nu se vorbește de cei care fac destule sacrificii
Serviciul Județean de Ambulanță Gorj se confruntă de ani de cu un deficit de medici.
Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Gorj a organizat, luna trecută, un nou concurs pentru ocuparea unor posturi pentru a acoperi deficitul de personal, însă nu s-a prezentat nimeni. Potrivit managerului Claudiu Constantinescu. Deficitul de medici este mare, de peste 70%. Directorul SAJ Gorj anunță că va relua procedura de scoatere la concurs. În plus, așteaptă și o decizie de la Ministerul Sănătății pentru rezolvarea problemei, în sensul de a repartiza medici către serviciile de ambulanță care nu mai sunt atractive pentru tineri. “Este o luptă pe mai multe paliere pe care trebuie s-o ducem ca să vină colegi noi”, spune șeful SAJ Gorj. Claudiu Constantinescu este deranjat că, de ani, sunt aduse critici la adresa conducerii SAJ Gorj legate de lipsa medicilor pe ambulanțe, însă nu sunt apreciate efortul și sacrificiile cadrelor medicale care intervin la cazurile din județ. “Funcționăm fără medici suficienți de ani. Ultimul concurs s-a încheiat de acum o lună, nu s-a prezentat niciun medic la posturile vacante. Vom scoate în continuare posturi la concurs. Trebuie luată o decizie inclusiv la minister în ceea ce privește această repartiție a medicilor către serviciile de ambulanță, pentru că nu este un domeniu destul de atrăgător din punct de vedere al riscurilor pe care le presupune această specialitate și acest loc de muncă. Sunt probabil și alte aspecte care trebuie discutate ca să fie cumva motivați tinerii, în primul rând, să vină la un serviciu județean de ambulanță. Nu se vorbește de angajații serviciului de ambulanță care fac destule sacrificii pentru a face față urgențelor. Deficitul de medici este de peste 70%. Lucrăm cu 4 medici cu normă întreagă și 2 cu jumătate de normă”, a conchis managerul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.