Se schimbă prefectul? Ce spune liderul PNL Gorj
PSD și PNL negociază, la București, funcțiile de prefect și subprefect. Deocamdată, nu se știe ce formațiune politică va ocupa aceste poziții la Gorj.
Președintele PNL Gorj, deputatul Ion Iordache, spune că una dintre variantele pe care o discută liderii coaliției de guvernare este ca partidul care deține funcția de președinte al Consiliului Județean să o dețină și pe cea de prefect. În prezent, Partidul Național are prefectul la Gorj, iar PSD pe cei doi subprefecți. Județele care au o populație de sub 500 de mii de locuitori, cum este cazul Gorjului, vor avea un singur subprefect, de acum înainte, afirmă Ion Iordache.
“Sunt chestiuni de negociere de la nivel național și cred că nici nu putem să influențăm foarte mult, pentru că vor fi niște decizii care vor fi uniforme în toate județele. De exemplu, dacă se stabilește că acolo unde este președinte de Consiliu Județean de o anumită culoare politică, va fi și prefectul de aceeași culoare, dacă se stabileşte invers, va fi invers. Deci, cam aceste 2 variante sunt. Și, atunci, dacă se stabilește culoarea preşedintelui Consiliului Județean de la PSD, va fi așa, dacă nu, va fi invers, adică la noi”, a conchis liderul liberalilor gorjeni. În privința unor eventuale schimbări la deconcetrate, Ion Iordache afirmă că o analiză în acest sens va trebui făcută de ministerele de care aparțin fiecare.