Societate

Se mărește “flota” de microbuze școlare electrice în județul Gorj

Autoritățile județene vor achiziționa încă 11 microbuze electrice pentru transportul elevilor gorjeni.

microbuze

La Consiliul Județean Gorj se află în desfășurare o licitație privind achiziționarea de noi microbuze electrice. Cinci firme au depus oferte. Angajații CJ Gorj urmează să le evalueze, în perioada următoare. Șefii județului au obținut o finanțare în valoare de circa 12,5 milioane de euro de la Agenția Fondului de Mediu, bani cu care vor cumpăra 11 microbuze electrice pentru transportul elevilor.

Consiliul Județean Gorj a mai achiziționat 25 de mijloace de transport electrice pentru elevi cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență.

“Microbuzele școlare, așa cum am anunțat de la momentul livrării celor 25 de microbuze către unitățile administrativ-teritoriale beneficiare în primul lot finanțat din Programul Național de Redresare și Reziliență, prin Ministerul Educației. Avem, astăzi, 5 oferte pentru 11 microbuze finanțate din AFM. Sperăm noi, în situația în care ofertele o să fie competitive, pe lângă cele 11 să mai vină 2 sau 3 microbuze din restul de fonduri rămase la dispoziție. Important este că avem oferte și, cunoscând capacitatea administrativă a colegilor mei din departamentul juridic, tehnic și economic, în maxim 30 de zile, să facem evaluarea, să desemnăm câștigătorul astfel încât să stabilim un grafic de livrare și celor minim 11 microbuze pe care ni le-am propus, care să fie livrate beneficiarilor finali, elevi din județul Gorj. Proiectul este în valoare de 12,5 milioane de euro, pentru cele 11 microbuze electrice, așa cum sunt prevăzute în schema de sprijin. Dacă valoarea ofertată va fi sub cele 12,5 milioane de euro, de restul vom achiziționa și vom lua încă unul sau două microbuze necesare pentru județ. Firmele pe care le-am văzut sunt firme în țară, pentru că am văzut la primul lot, firma a fost tot din țară, aducea din afară carcasa microbuzului, motorul și sunt asamblate în România”, a conchis președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button