News
Motivul pentru care pensiile vor întârzia în luna noiembrie
Vor fi întârzieri la plata pensiilor, în luna noiembrie. O parte dintre pensionarii din România vor primi pensiile cu 2-3 zile mai târziu luna viitoare.
Motivul este acela că 1 și 2 noiembrie sunt zile nelucrătoare, mai exact, sâmbătă și duminică, iar în această perioadă Poșta Română nu efectuează livrări.
Primele pensii vor fi distribuite, cel mai probabil, începând de marți, 4 noiembrie, potrivit anunțului transmis de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), scrie b1tv.ro.
Chiar și așa, autoritățile dau asigurări că toate pensiile vor fi plătite până la 15 noiembrie, conform calendarului obișnuit.






