EvenimentNews

Noapte de groază în Baia de Fier! Patru tineri răniți într-un accident violent – mașinile făcute praf!

Azi-noapte în jurul orei 00:30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în comuna Baia de Fier a avut loc un eveniment rutier cu victime.

“La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Orașului Novaci, constatând faptul că, în timp ce un bărbat, de 23 de ani, din comuna Bumbești-Pițic, ar fi condus un autoturism pe DJ 675 C Baia de Fier, din direcția localității Poienari către Baia de Fier, într-o curbă la stânga, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un alt bărbat, de 20 de ani, din Bumbești-Pițic, sat Poienari.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorilor auto și a altor doi pasageri, un bărbat de 20 de ani și o tânără de 19 ani, pasageri în cele două autoturisme, aceștia fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button