Media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu 2023
Media claselor gimnaziale nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu. Ordinul ministrului educației 5.243 din 31 august 2022 a eliminat media claselor V-VIII din calculul mediei pentru admiterea în clasa a IX-a. La acea vreme, Sorin Cîmpeanu era ministru al Educației. Schimbarea a venit după ce mai mult de două decenii media elevilor din ciclul gimnazial a avut constant o pondere în media de admitere la liceu.
„Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională”, conform documentului publicat în Monitorul Oficial.
Media claselor gimnaziale poate fi folosită la departajarea candidaților cu medii egale de admitere. În cazul în care doi candidați au medii de admitere legale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii, potrivit art. 2 alin. (7):
- „a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
- b) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
- c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;”
- d) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.”