Satul de la noi, invadat de turiști de 1 Mai și de Paște
Românii caută în perioada sărbătorilor de Paște unele dintre cele mai frumoase locuri din România. Pe lângă celebrele stațiuni la mare sau la munte, sunt și numeroși turiști care preferă destinațiile de vacanță rurale, existând un trend acest sens.
Românii pot merge și în alte locuri mai puțin cunoscute pentru a petrece zilele libere. Potrivit consultantului în turism Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al ANAT, turismul rural este tot mai mult pe lista celor care vor să petreacă Paștelui în afara marilor orașe.
Acesta transmite că tarifele pentru pensiunile rurale și agroturistice sunt printre cele mai accesibile, variind, de obicei, între 100-120 de lei camera pe noapte (fără servicii de masă), la o pensiune de 2 margarete, până la 400-600 de lei camera pe noapte la o pensiune de 4 sau 5 margarete, cu toate mesele incluse.
“Turiștii caută tot mai mult experiențe autentice. Ei doresc să se implice în obiceiurile locale, să participe la slujbele religioase și să guste bucate tradiționale de Paște. Românii apreciază experiențele autentice, tradițiile și obiceiurile locale. În satele rurale, turiștii pot interacționa cu localnicii, gusta mâncăruri tradiționale și descoperi stilul de viață autentic. Observ o înclinație din ce în ce mai mare a românilor către turismul rural, mai ales că ne-am urbanizat din ce în ce mai mult în ultimii 20 de ani iar mulți nu mai avem bunici sau rude la țară. De asemenea, turismul rural oferă o evadare din agitația orașelor. Oamenii caută liniște, aer curat și peisaje naturale”, a declarat consultantul în turism Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al ANAT, pentru Economedia.