EvenimentNews

Incendiu devastator aseară în Gorj: flăcările au mistuit o casă și două anexe în Catunele! FOTO


Seară de groază pentru o familie din comuna Catunele, satul Dealul Viilor! Aseară, în jurul orei 20:00, pompierii gorjeni au fost solicitați de urgență după ce un incendiu violent a cuprins o locuință și două anexe.

“La data de 27 septembrie 2025, în jurul orei 20:00, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu izbucnit la o casă în comuna Catunele, satul Dealul Viilor.

La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul instituției noastre, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei și la 2 anexe construite în prelungirea casei.

Colegii noștri au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 de mp, cele 2 anexe pe o suprafață de aproximativ 120 de mp, precum și bunuri aflate în interior.
Cauza probabilă de producere a incendiului o reprezintă jarul sau scânteile căzute dintr-o sobă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button