Nu-l va vota pe Romanescu, dacă va candida la șefia PNL Gorj. Lider:” Mă abțin”
Consilierul județean PNL, Eduard Berca, anunță că dacă primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, va candida la președinția PNL Gorj nu-l va vota pentru a obține această funcție.

Eduard Berca și Marcel Romanescu au intrat în conflict în mandatul trecut, când actualul consilier județean era consilier municipal. Acum, ales de la județ spune că s-ar abține la vot, dacă primarul Târgu-Jiului va candida la șefia organizației județene a Partidului Național Liberal. Eduard Berca afirmă că va fi de partea deputatului Dan Vîlceanu, dacă va intra în competiția internă pentru scaunul de președinte. “Păi ce să mai spună săracul, că dacă își depune candidatura și i-o invalidează BPN-ul, iar ia o palmă. Dar ce să facem, dacă avem comandant în loc de președinte. Eu nu știu ce se întâmplă acolo. O fi nevoie de o rigoare, de o disciplină, ar trebui să fie, dar nu neapărat militară, că dacă cobori milităria din pod, ne întoarcem în urmă cu 33 de ani, când aveam directive și lucram cu CC-ul deasupra capului. Eu am fost la atâtea alegeri, nu pot să neg, când se votau echipe, au fost discuții, negocieri, legate de susținerea unuia sau altuia, dar am avut zeci de situații în care oameni care își dădeau ca sigur succesul au picat la vot. Dacă va candida Vîlceanu, voi vota cu el, dacă va candida Romanescu mă abțin. Indiferent cine ar veni să-mi spună să-l susținem pe Romanescu, nu votez. Dacă ajunge președinte, putem lucra, dar el știe care-mi sunt părerile legate de el”, a conchis consilierul județean.





