News
Româncă și fiica ei de 8 ani, găsite moarte în locuința lor din Elveția. Cine este suspectul
O româncă în vârstă de 40 de ani și fiica sa de 8 ani au fost găsite fără viață, sâmbătă dimineață, într-un apartament dintr-un imobil din Emmenbrücke, cantonul Lucerna din Elveția.
Macabra descoperire a fost făcută de poliţia din localitate care a declarat pentru presă: „Când polițiștii noștri au venit la apartament, femeia și copilul erau deja decedați”.
Poliția l-a reținut la fața locului pe fostul partener al femeii, un cetățean român și el, în vârstă de 35 de ani, principalul suspect de comiterea dublei crime.
Purtătorul de cuvând al poliţiei a declarat că cercetările sunt în desfășurare și includ atât investigarea locului faptei, cât și a relațiilor dintre victimă și presupusul agresor şi că ancheta este de abia la început.