Societate

Revoltă în minerit. “Faceți pas înapoi, dacă nu știți a spune NU administrației și ministerului!”

Revoltă, în mai multe cariere din cadrul Complexului Energetic Oltenia, împotriva liderilor sindicali pensionați și pensionabili care nu se opun închiderii de capacităţi, compania aflându-se pe un plan de restructurare.

Potrivit unui mesaj, postat, vineri, pe pagina de socializare „Știri din Minerit”, mineri din mai multe subunități ale C.E.O. s-au întâlnit pentru a discuta despre problemele actuale ale companiei.

Minerii le cer liderilor sindicali pensionați și pensionabili să facă un pas înapoi, dacă nu știu să spună nu administrației și Ministerului Energiei.

“Mai mulți salariați din C.E.O., de la mai multe subunități, au avut o întâlnire, unde au discutat problemele actuale ale CEO. Majoritatea celor prezenți au avut vârste sub 45 de ani. Nu pot ieși la pensie și nici venitul de completare nu i-ar ajuta, în caz de închidere accelerată a CEO! Au ajuns la concluzia că majoritatea liderilor sunt pensionari și viitori pensionari. Constată că liderii nu au nici o tragere de inimă și au răbdare până la anunțul finalizării negocierilor CCM. Cei de la Jilț, fiind un nucleu mai unit, sunt hotărâți în a cere demisia pensionarilor din sindicate.

Cei de la Cariera Pinoasa au spus că liderii au ultima șansă la aceste negocieri. Tismana- deocamdată liniște, părerea liderilor de la sectoare este luată în calcul de către conducerea sindicală, se merge pe o linie de dialog corectă, sperăm într-o reușită. Altfel, vor părăsi actualele sindicate și vor dori alți lideri. Cei de la Roșia vor un singur sindicat, dar fără niciun lider actual. Termo Rovinari se confruntă cu lipsă de personal, administraţia recurgând la reangajarea pensionarilor. Apelul tuturor: nu girați închiderea mineritului și energiei cu semnătura voastră! Faceți pas înapoi, dacă nu știți a spune NU ADMINISTRAȚIEI ȘI MINISTERULUI! Lăsați lideri tineri la negocieri! Nu ne vindeți! E ultimul val ce ne poate distruge ca activitate, ca existență a acestui județ” au transmis minerii.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button