ALERTĂ la Târgu Jiu: Bucăți de tencuială au căzut de pe un bloc. FOTO
Situație alarmantă miercuri dimineață în Târgu Jiu, unde bucăți de tencuială decorativă s-au desprins de pe un bloc situat în zona centrală, pe strada Victoriei, în zona fostului magazin Succes.
Incidentul s-a produs în prima parte a zilei, iar zona a fost considerată periculoasă pentru cetățeni.
Situația a fost semnalată pe rețelele sociale de mai mulți cetățeni, care au postat fotografii cu fragmentele căzute, atrăgând atenția asupra riscului la care sunt expuși trecătorii.
La fața locului se așteaptă să intervină autoritățile pentru a delimita perimetrul și a preveni eventuale accidente. În zonă există riscul ca alte bucăți de tencuială să se desprindă.
Nu este prima dată când imobilul ridică probleme. În februarie 2023, după seria de cutremure produse în județul Gorj, în aceeași zonă au căzut fragmente de tencuială, semn că structura fațadei ar putea fi afectată.






