Societate

Fostul președinte al CS-ului CE Oltenia, destituit de la MAI

Protejatul lui Virgil Popescu de la Mehedinți, Alexandru Marcoci, sau Andu cum este alintat în cercurile politice din județul vecin, a fost destituit din funcția de secretar de stat de la MAI. A avut funcția doar o jumătate de an. A cumulat venituri frumușele, iar la CEO a încasat aproape 2000 de euro pe lună.

În 15 decembrie 2022, Alexandru Marcoci era numit secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, condus la acea vreme de Lucian Bode. Atunci, protectorul său, Virgil Popescu, era ministrul Energiei și din această calitate îl pusese, cu mult timp înainte pe Marcoci președinte al Cosiliului de Supraveghere al Companiei Energetice Oltenia. De câteva zile, liberalul de la Mehedinți a fost eliberat din funcția de secretar de stat, unde aventura sa, inclusiv cea de responsabil cu partea de Schengen, nu a durat decât câteva luni.

Potrivit ultimei declarații de avere, depuse la 15 iunie, Marcoci a câștigat nu mai puțin de 112.021 (un miliard de lei vechi) anual, adică 22.404 euro. Asta înseamnă un venit de 9.335 de lei/lună, adică vreo 1.867 de euro pe lună, asta doar în calitatea sa de președinte al Consiliului de Supraveghere al CEO. Acesta era și membru în CA al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, de unde a încasat anual suma de 18.821 de lei.
Un calcul simplu arată, așadar, că numai din consiliile de administrație și supraveghere, instrumente tradiționale ale sinecurii politice, adică din banii statului român, Alexandru Marcoci a umflat într-un an de zile suma de 130.842 de lei, adică 10.903 lei pe lună, mai exact peste 2.000 de euro pe lună.

La MAI a mai încasat lunar încă 14.000 de lei.
Presa din judetul vecin creionează clar ascensiunea finanța a lui Marcoci în funcții publice bine remunerate. Potrivit propriului CV, Alexandru Marcoci a făcut, imediat după absolvirea liceului din Severin, studii postliceale și a devenit tehnician topograf. Ambițios din fire, specialistul în energetică de azi, a terminat Facultatea de Geografie a Universității din București, în anul 2010. Ulterior a făcut un master în managementul organizației și studii postuniversitare în domeniul urbanismului.
Din 2009, cariera sa ia o altă turnură. Ajunge agent de vânzări la mai multe companii farmaceutice și face asta până în 2016. Apoi se înscrie în PNL, filiala Mehedinți. Din poziția de reprezentant vânzări la Terapia Cluj ajunge să participe la alegeri și e ales consilier județean.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button