News
Șansă de angajare în sistemul medical. Job vacant la Spitalul Târgu-Cărbunești
Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de referent debutant în cadrul compartimentului administrativ.
Candidații eligibili trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să aibă studii superioare finalizate,
- să nu fi atins vârsta de pensionare,
- să dețină autorizație I.S.C.I.R. pentru Controlul Cazanelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat,
- să nu fi avut contractul de muncă desfăcut din motive disciplinare.
Dosarele de înscriere se pot depune până la data de 28 aprilie, ora 15:00, la compartimentul RUNOS al spitalului.
Concursul constă în două etape:
- Proba scrisă: 8 mai 2025
- Interviul: 13 mai 2025
Pentru participare, candidații trebuie să achite o taxă de 100 lei, care se va plăti la casieria spitalului.
Pentru detalii suplimentare, cei interesați sunt invitați să contacteze unitatea sau să consulte anunțul oficial afișat la sediul instituției.