Reacția oficială a MApN după incidentul din Unitatea Militară Târgu Jiu: Ancheta a fost preluată de Parchetul Militar
Ministerul Apărării Naționale a transmis un punct de vedere oficial cu privire la incidentul grav petrecut în această dimineață la Batalionul 24 Infanterie din Târgu Jiu, unde un subofițer de 30 de ani a fost găsit în stare de inconștiență, cu o plagă împușcată la cap.
MApN a precizat că subofițerul este angajat al ministerului din 2016 și că ultima sa evaluare psihologică, efectuată în noiembrie 2024, l-a declarat apt pentru serviciul militar.
“Un subofițer, în vârstă de 30 de ani, de la Batalionul 24 Infanterie din Târgu Jiu, a fost găsit de către colegii săi astăzi, 24 martie, în jurul orei 6.30, în camera unde desfășura serviciul de zi pe unitate, în stare de inconștiență, prezentând o plagă împușcată în zona capului.
Personalul unității a apelat Serviciul Unic de Urgență 112, iar o echipă SMURD a ajuns la fața locului pentru primele îngrijiri. Ulterior, militarul, care prezenta semne vitale, a fost stabilizat și preluat de ambulanță, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, unde se află sub tratament, starea sa fiind hemodinamic stabilă. Militarul urmează să fie transferat, în cursul acestei zile, cu un elicopter SMURD, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București.
Militarul este angajat al Ministerului Apărării Naționale din anul 2016, iar ultima evaluare psihologică a avut loc în luna noiembrie 2024, în urma căreia a fost declarat apt pentru executarea serviciului militar.
Cazul a fost preluat de Parchetul Militar Timișoara, circumscripția Craiova.
Totodată, la nivelul unității militare s-a constituit o comisie care cercetează circumstanțele producerii acestui eveniment”, se arată în comunicatul de presa oficial al MApN.