Un accident rutier s-a produs în noaptea de miercuri spre joi în municipiul Câmpulung Moldovenesc, după ce un autoturism și o ambulanță au fost implicate într-o coliziune.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției Câmpulung Moldovenesc, cu o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD.
În urma impactului, șoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 23 de ani, a fost rănit. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportat la spital de echipajul SMURD pentru investigații și tratament de specialitate.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.






