Politică

Pune tunurile pe liderii PSD Gorj.” Nu este posibil să nu-ți pese că sediul unei instituții arată ca după bombardament”

Senatorul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, dă vina pe șefii PSD ai județului pentru modul în care a ajuns sediul Vămii Târgu-Jiu.

Ion Iordache a arătat într-un scurt filmuleț postat pe Facebook halul în care a ajuns sediul Vămii Târgu-Jiu.

Senatorul compară clădirea cu una dintre cele bombardate în războiul din Ucraina. Președintele PNL Gorj acuză că de vină pentru această situație sunt șefii PSD ai județului.

“Nu e vorba că mă deranjează pe mine, că nu despre asta este vorba, este imaginea care ilustrează cel mai bine starea în care se află județul și interesul pe care-l au instituțiile din Gorj, ei, cei care conduc județul de atâția ani, de la Revoluție până acum. Nu e posibil să nu observi, să nu-ți pese că sediul unei instituții arată ca după bombardament în Ucraina, este inacceptabil. Am vrut să le arăt asta și dacă, în două săptămâni nu vor face ce trebuie acolo, împreună cu colegii mei, suntem dispuși să mergem să le reparăm noi pe cheltuiala noastră, dacă nu sunt în stare. Nu știu nici eu de ce nu le alocă bani pentru reabilitarea clădirii. Ca să faci chestiunea aia de acolo, măcar să arate a mână de om care este interesat, e suficient și două găleți de lavabilă, măcar să fie curăţenie și tăiate bălăriile alea de acolo.

E o chestiune de gospodar. Poate să se implice oricare dintre instituțiile județului, au dreptul legal, sunt instituții publice, și primăria și consiliul județean și cei care lucrează acolo. Este incredibil ca o instituție, cum este vama, unde în fiecare zi trec atâtea resurse economice pentru care se dau avize, aprobări, să arate în felul ăla”, a precizat liderul liberal.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button