News

Prins încercând să introducă în țară produse contrafăcute de 200.000 de lei

„La intrarea în România, prin PTF Giurgiu, s-a prezentat un autocar ce aparţinea unei firme de transport internaţional de persoane, condus de un cetăţean turc. Cu această ocazie, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit în cala autocarului, disimulate printre bagaje, în colete, peste o mie de bunuri constând în articole vestimentare şi de parfumerie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că bunurile descoperite aparţin unui pasager, cetăţean turc, în vârstă de 19 ani, iar persoana în cauză nu deţinea documente de provenienţă pentru aceste produse”, se arată într-un comunicat de presă emis de ITPF Giurgiu. Bunurile, estimate la o valoare de peste 200.000 de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

autorităţile efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button