Primar, revoltat: Își bat joc de noi și de cetățeni!
Primarul comunei Bengești-Ciocadia, Victor Geogia, acuză că nu poate semna contracte de investiții din cauză că așteaptă luni de zile să primească avize de la Agenția de Protecția Mediului.
Victor Geogia este supărat pentru că nu poate obține finanțări pentru rețeaua de canalizare în satul Bengești și modernizarea unui drum din satul Linia Mare. “N-am semnat contracte de finanțare fiindcă procedura este destul de greoaie. Am depus documentațiile pentru a lua avizele de la Mediu și ne tot întârzie de vreo lună și jumătate. Merg foarte greu instituțiile acestea care trebuie să elibereze avize. Nu știu de ce trag așa de timp. Spun că au niște proceduri. Cred că ar trebui să intervină la aceste proceduri să nu așteptăm câte 2, 3 luni să luăm avize. Sunt și instituții, de exemplu de la Poliție, de la Drumuri care, totuși, ne dau avizele foarte repede, dar sunt câteva instituții la care trebuie să așteptăm câte 2, 3 luni până să luăm un aviz. E ceva care ne înfrânează activitatea și nu putem să semnăm contractele. Nu se poate așa ceva. Își bat joc de noi și de cetățenii care sunt beneficiarii acestor proiecte. Pierdem și foarte mult timp. Cele 2 vize pe care le aștept de la Mediu sunt pentru canalizare în satul Bengești și în satul Linia Mare pentru asfaltare, modernizare a unui drum”, a conchis edilul.