News
Primele ipoteze în cazul morții bărbatului din mașină
Un bărbat de 78 de ani din Buzău a fost găsit decedat sâmbătă seară pe bancheta unei mașini parcate pe bulevardul 1 Decembrie. Ancheta sugerează un context medical și emoțional dificil.
Victima locuia singură și trecea printr-o perioadă grea după decesul recent al soției, apropiații menționând o posibilă instabilitate psiho-emoțională. De asemenea, se ia în calcul ipoteza unei crize diabetice, bărbatul având un istoric medical în acest sens și, se pare, încetase să-și administreze tratamentul cu insulină, scrie sansanews.ro.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale decesului și cum a ajuns victima în mașina care nu îi aparținea. Trupul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie.