Primarul municipiului, mesaj pentru gorjeni. “Să nu mai dea “vrabia din mână pe cioara de pe gard”
Primarul PSD al municipiului Motru, Cosmin Morega, speră ca gorjenii să nu mai dea “vrabia din mână pe cioara de pe gard”, la alegerile prezidențiale din luna mai.
PSD și PNL vor avea candidat comun la scrutinul din 4 mai. Social-democrații și liberalii au decis să-l susțină pe Crin Antonescu. La alegerile prezidențiale din luna decembrie, independentul Călin Georgescu a obținut victoria și la Motru. Primarul Cosmin Morega nu-și explică nici acum pe ce fond s-a întâmplat acest lucru. Edilul speră ca gorjenii să nu mai dea “vrabia din mână pe cioara de pe gard”, la alegerile prezidențiale din luna mai.
“Sper să avem și rezultate. Sper să avem câștig de cauză, la final, când se trage linie. Sper să fie un rezultat bun. Nu am înțeles niciodată și cred că nimeni nu a înțeles de ce a câștigat Călin Georgescu, nu numai la Motru, ci și în alte localități, unde primarii, cu două luni în urmă, au câștigat cu 80% și, după aceea, au devenit perdanți, fiind pe locul 2, 3, chiar 4 PSD-ul. Nimeni nu poate să dea o explicație logică pentru ceea ce s-a întâmplat. Dacă vrem să căutăm scuze, găsim. Vrem, nu vrem, nu putem spune că a fost rău în ultimii 2-3 ani. Nu putem să nu recunoaștem meritele și investițiile pe care le are fiecare primar. Așa cum se vede în țară și în județul nostru, sunt investiții în toate localitățile, lucru care nu-l poate nega nimeni. Cu toate acestea, observăm că lumea nu a fost mulțumită. A vrut altceva. (…) Nu știu ce crede și ce așteaptă fiecare cetățean. (…) Ar trebui să reanalizăm și să fim foarte atenți, pentru că suntem duși într-o direcție greșită. Nu este normal să dai vrabia din mână pe cioara de pe gard”, afirmă Cosmin Morega.