EvenimentNews

Primarul din Tismana, amendat de polițiști. Vezi ce a făcut!

Datele centralizate la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată, care monitorizează și coordonează misiunile desfășurate de structurile MAI în context electoral, arată că până la acest moment nu s-au produs incidente care să afecteze procesul de vot.

De la începerea votării au fost primite 9 sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în legătură cu alegerile parlamentare, dintre care 5 nu s-au confirmat. Printre acestea 

„La data de 1 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au fost sesizați cu privire la faptul că, în orașul Tismana, un funcționar din localitate, la data de 30.11.2024, după închiderea campaniei electorale, a promovat, în mediul online, un anumit partid politic, inclusiv candidatul la senat.

În cauză a fost întocmită lucrare generală, pentru efectuarea de verificări cu privire la aspectele sesizate.

Au fost continuate verificările în lucrarea generală, ocazie cu care polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, constând în aceea că primarul orașului Tismana a distribuit pe un grup public de pe o rețea de socializare, o postare politică, prin care a continuat campania electorală îndemnând alegătorii ca în ziua alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, să voteze un anumit candidat pentru Senat.

În cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale a bărbatului”

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button