Primarul din Runcu, mesaj pentru turiști: Suntem într-o zonă extrem de sigură
Salvamontiștii gorjeni au scanat Cheile Sohodolului cu ajutorul dronelor pentru detectarea eventualelor efecte ale cutremurelor izbucnite în luna februarie.
Potrivit unuia din reprezentanții companiei care este partenerul de tehnologie a Salvamont România, pentru scanarea munților din zona Cheilor Sohodolului s-au folosit drone dotate cu camere de termoviziune, diferiți senzori sau lasere de măsurare a distanțelor. “Drona scanează o zonă de câteva zeci de hectare cu fotograme într-un timp foarte rapid. Aceste fotograme sunt transmise către centrul nostru mobil de comandă, unde le procesăm automat. Ies 100 de fotograme în 2 minute prin care identificăm indiciul, cum ar fi o geacă a unui om, o alură umană și alte indicii pe care noi le-am antrenat în prealabil. Conform legislației în vigoare, dronele pot să zboare până la 120 de metri plafon de la decolare, însă în zona Cheile Sohodolului noi suntem pe minus deja. Am făcut măsurători și suntem la -400 de metri față de plafonul acestor chei, unde, de asemenea, sunt acele roci care pot să provoace accidente foarte grave inclusiv pentru cei care se plimbă pe marginea râului sau cum au fost cazurile de pe Valea Jiului, unde au căzut acele stânci peste mașini și trebuie prevenite aceste lucruri. Nu mergem mai mult de plafonul acestor stânci, un pic peste, pentru a identifica și a avea acel indicativ de rezoluție foarte bun pentru a face procesare”, a spus Ciprian Zamfirescu.
Vor ca turiștii să se simtă în siguranță.
Directorul Salvamont România, Sabin Cornoiu, spune că dronele vor fi folosite pentru scanarea întregii zone cuprinsă între comunele Schela și Peștișani, unde s-au resimțit cel mai puternic cutremurele din ultimele două luni. “Am demarat la inițiativa Consiliului Județean Gorj și, alături de partenerul de tehnologie al Salvamont, Vodafone, o acțiune deosebit de importantă pentru comunitatea gorjeană, o acțiune prin care încercăm să vedem care sunt transformările care s-au petrecut în zona montană în urma acelor cutremure și miilor de replici care au urmat. Am ridicat 8 drone în aer, fiecare cu funcționalități diferite. Am încercat să observăm ce s-a petrecut în zona montană, dacă avem roci dislocate, culoare de scurgere a pietrelor către căile de acces rutier și către traseele turistice. Acolo unde am constatat roci de mari dimensiuni care sunt pe aceste culoare de scurgere, vom merge la ele cu alpiniști și vom încerca să le provocăm controlat căderea până într-o zonă sigură, astfel încât la finalul acestei acțiuni să putem spune că toate căile rutiere din zona montană și traseele turistice nu sunt sub pericole de a mai cădea pietre la un eventual cutremur. Vom continua acțiunea în întreaga zonă montană cuprinsă între Schela și Peștișani, unde s-au înregistrat aceste cutremure și sperăm că, la final, să avem o diagnoză cât mai bună la ce s-a întâmplat în zona noastră și să putem anunța pe toată lumea că poate desfășura activități în siguranță în munții Gorjului”, spune Sabin Cornoiu.
Pensiunile din Runcu nu au fost afectate.
Primarul comunei Runcu, Adi Câmpeanu, susține că pensiunile din localitate nu au fost afectate de cutremure. “Suntem într-o zonă extrem de sigură. Nu avem nicio problemă, la acest moment, nici înainte nu au fost probleme. Să sperăm că lucrurile vor fi ca și înainte. Din cunoștințele pe care le am și din discuțiile pe care le-am purtat cu proprietarii de pensiuni, nu resimțim o astfel de problemă. Totul este în regulă”, a conchis edilul.