Politică

Primarii din Gorj, scutiți de drumuri la București. Ce decizie a lua Ministerul Dezvoltării

Primarii din județul Gorj au fost scutiți de drumuri la București pentru semnarea de acte adiționale pentru proiectele pe PNDL 1 și PNDL 2.

Ministerul Dezvoltării a decis ca primarii să semneze documentele, pentru investițiile pe care le au în derulare, la Prefectura Gorj. Potrivit prefectului Cristina Cilibiu, în perioada următoare, urmează să fie trimise, la București, zeci de acte adiționale. În plus, alți 21 de primari sunt așteptați să parafeze astfel de acte. “Cei de la Ministerul Dezvoltării au luat o decizie foarte bună. Nu mai trebuie ca domnii primari să meargă toți la București pentru a semna aceste acte adiționale, inclusiv pe PNDL 1 și PNDL 2. Ele au fost transmise către Instituția Prefectului. Cel puțin pe PNDL, chiar astăzi vor fi înaintate către Ministerul Dezvoltării. Au fost undeva la 72 de exemplare de acte adiționale pentru anul 2023, undeva la 48 de UAT-uri. Au fost semnate și pleacă către București. Iar săptămâna trecută ne-au venit actele adiționale pentru PNDL 1, pentru că mai sunt localități în care nu au fost finalizate lucrările, și atunci trebuie semnate actele adiționale și pentru anul acesta în curs. Sunt 30 de exemplare de acte adiționale, 21 de UAT-uri, pentru că sunt localități în care sunt localități unde e mai mult decât un proiect, sunt și cu 2 și cu 3 proiecte, urmând ca în perioada aceasta să vină, să le semneze. Atunci când vor fi toate semnate, să le înaintăm și pe acestea la Ministerul Dezvoltării”, a conchis Cristina Cilibiu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button