Primăria Stejari îngroapă, din caritate, un cetățean abandonat de familie! Omul, fără picioare, a lucrat la Petrol și a murit în spital
Stefan Dina rămăsese de aproape trei ani fără picioare, acestea fiindu-i amputate în urmă unei boli grave. Omul, fost sondor la Petrol, a ajuns astfel în căruciorul cu rotile puțin peste 50 de ani. Din păcate, în această situație dificilă, familia l-a abandonat iar ieri a decedat la Spitalul de Urgență Craiova.
Pentru că familia a refuzat să se implice pentru înhumarea creștinească a rudei lor, angajații Primăriei Stejari, în frunte cu primarul Păiuși Robert, au hotărât, de comun acord,sa se implice și să facă un gest creștinesc pentru acest localnic. Practic, funcționării și primarul se ocupa deja de înmormântarea lui Stefan Dina care a decedat, pe patul de spital, la 54 de ani. Înmormântarea va avea loc miercuri la ora 12.00, la Cimitirul Baloșani.