Primar: Dacă vor închide CE Oltenia, Gorjul este terminat
Primarul comunei Bengești-Ciocadia, Victor Geogia, este convins că dacă guvernanții vor închide Complexul Energetic Oltenia, județul Gorj va fi terminat.
Victor Geogia critică factorii de decizie de la nivel guvernamental că nu-i lămuresc pe mineri și energeticieni care va fi soarta companiei energetice de la Târgu-Jiu. În plus, nu deblochează nici Legea nr.197.2021 de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie. “Nu știu de ce nimeni nu iese public pentru a lămuri odată ce se va întâmpla cu Complexul Energetic Oltenia. Vin tot felul de miniștri, parlamentari, premierul, dar nu spune niciunul care va fi soarta companiei. Nu știu care e motivul. Ori nu au curajul, ori le este frică. Dacă vor închide Complexul Energetic Oltenia, Gorjul este terminat, pentru că nu mai aveam niciun fel de industrie, numai câteva mici întreprinderi care nu pot aduce un nivel de trai gorjenilor. Munca în cariere este foarte grea. Minerii ar trebui să beneficieze de Legea nr.197/2021, oamenii mor și nu mai apucă să iasă la pensie din cauza condițiilor grele în care lucrează. Problema este că economia românească nu merge. Nu avem cum să trăim bine, dacă avem o economie bazată pe consum. Noi, ce ne spun cei de la Bruxelles aia facem. Oamenii care ne conduc nu au curajul să spună stop. Noi facem ce ne cântă Comisia Europeană”, a conchis primarul comunei Bengești-Ciocadia.