Director de spital din Gorj, despre povara facturilor: Nu știu cum ne vom descurca
Spitalul Orășenesc din Novaci întâmpină probleme financiare, pe final de an, din cauza facturilor uriașe pe care le are de achitat.
Directorul Spitalului Orășenesc din Novaci, Emil Grigore, spune că unitatea medicală a primit, în această perioadă, facturi triple, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Managerul spune că s-a scumpit totul. De la energie și apă, până la medicamentele. Emil Grigore speră să poată achita sumele restante către furnizori și să nu intre cu datorii în 2023. “Au venit facturile și sunt uriașe. Nu știu cum ne vom descurca, pentru că nu am primit toți banii de la Casă. Sper să nu rămânem datori. Sunt facturi mari și la utilități și la medicamente și la materiale. Asta e peste tot, nu numai la noi. Sunt facturi care au crescut de cel puțin 3 ori. Gândiți-vă că luam motorina cu 2,8 lei și, acum, o luăm cu 5,30 lei. Curentul, apa s-au scumpit. Am înțeles, acum, că se discută și despre serviciile medicale, să deconteze doar un serviciu medical pe pacient. Nu știu care va fi situația, dar se pare că nu va fi una favorabilă. În general, nu ne confruntăm cu alte probleme, doar situația economică. La noi, nu prea sunt probleme, dar preocuparea mea cea mare este să încheiem anul financiar bine și să nu avem probleme, să întârziem furnizorii la plată și așa mai departe”, a conchis managerul unității spitalicești.