News

Președintele CJ Gorj a anunțat semnarea contractului pentru fabrica de ulei care va fi construită la Ţânţăreni

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Cosmin Popescu, a anunţat, astăzi, că a fost semnat contractul de finanţare pentru fabrica de ulei care va fi construită la Ţânţăreni.

Concesiunea terenului de 12 hectare a fost deja pusă la dispoziţie, iar odată cu semnarea contractului de finanţare, investiţia propriu-zisă va începe imediat.

 

„Seminţele de floarea-soarelui din judeţele Gorj, Dolj şi Olt vor fi procesate local, creând astfel valoare adăugată şi locuri de muncă pentru comunitatea noastră. Judeţul Gorj se remarcă printr-o intensitate a ajutorului de stat de 70% pe întreg teritoriul, cea mai mare din România. Acest lucru atrage numeroşi investitori şi antreprenori, care văd în Gorj un mediu propice pentru dezvoltarea afacerilor lor. Investiţiile realizate prin programul INVESTALIM variază între 10 milioane şi 57 de milioane de euro, conform hotărârilor de guvern, iar 60 de coduri CAEN sunt eligibile pentru acest program. (…) Investiţiile majore realizate acum vor transforma economia locală, vor crea locuri de muncă şi vor aduce prosperitate pe termen lung pentru toţi locuitorii judeţului Gorj”, a scris Cosmin Popescu pe Facebook.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button