Premiu național important pentru o localitate din Gorj. FOTO în articol
Localitatea Polovragi din județul Gorj a primit distincția de „Comuna Comunelor României” pentru anul 2024.
„Astăzi, suntem mândri să anunțăm că Polovragi a fost distinsă cu titlul de „COMUNA COMUNELOR ROMÂNIEI” pentru anul 2024, în cadrul celei de-a 24-a sesiuni ordinare a Asociației Comunelor din România (ACoR), desfășurată la București.
Această recunoaștere vine ca urmare a desemnării Polovragiului în programul Upgrade ca „Cel mai bun sat turistic 2024”, un titlu care confirmă valoarea noastră turistică, culturală și spirituală.
Prin primarul nostru, domnul Gheorghe Epure, am avut onoarea de a reprezenta comuna la acest prestigios eveniment. De asemenea, Bordul ACoR Gorj este prezent la această întâlnire importantă, susținând dezvoltarea comunităților rurale și promovarea valorilor autentice ale județului nostru.
Polovragi nu înseamnă doar peisaje spectaculoase și istorie, ci și credință și tradiție, elemente care ne definesc și ne dau puterea de a merge mai departe. Mănăstirea Polovragi, pelerinajele și obiceiurile noastre străvechi sunt parte din identitatea noastră și continuă să atragă oameni din toate colțurile țării.
Această distincție ne onorează și ne motivează să continuăm să dezvoltăm și să promovăm comuna noastră, păstrând vii valorile care ne-au consacrat. Polovragi – un simbol al tradiției, credinței și turismului autentic!”, au anunțat reprezentanții Primăriei Polovragi.