EvenimentNews

VIDEO. CLIPE DE GROAZĂ pentru 8 persoane! Un accident violent a făcut prăpăd pe șosea în Bălești, Gorj!

Accidentul rutier produs în această după-amiază în satul Cornești, comuna Bălești, s-a soldat cu trei victime, potrivit informațiilor transmise de ISU Gorj.


Pompierii gorjeni au fost solicitați în jurul orei 15:20, după ce patru autovehicule au fost implicate într-un accident rutier produs pe raza localității Cornești.

La locul evenimentului au intervenit două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.

În cele patru mașini se aflau, în total, opt persoane. Din fericire, nicio persoană nu a rămas încarcerată.

Toate victimele erau conștiente și cooperante la sosirea echipajelor de intervenție. Trei persoane – un bărbat și două femei – au suferit leziuni și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Echipajele medicale le-au acordat primul ajutor la fața locului, ulterior toate cele trei victime fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Târgu Jiu, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat de producerea acestuia.

VIDEO

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button