Lăcatușu Constantin, excavatorist la Cariera Lupoaia până în urmă cu o lună de zile, a decedat pe patul de spital la Craiova fiind bolnav de ciroză. Corpul neînsuflețit se află de trei zile la morga spitalului din Bănie, fără ca familia să fie anunțată. Sindicatul lui Bunoaica se implică pentru ajutorarea familiei îndoliate, care trebuia să aducă corpul decedatului, la bloc, la Motru. Șocant este că pe patul de moarte, CEO nu i-a oferit niciun sprijin financiar angajatului care a lucrat trei decenii în minerit.
Salariatul a fost tratat de Comisia Mixtă a CEO cu dispreț după ce Nicu Bunoaica i-a prezentat dosarul social. Acesta a anunțat comisia că salariatul are o boală incurabilă, excavatoristul primind din partea medicilor doar câteva luni de viață, acesta având ciroză în ultimul grad. Nelu Roșca, liderul de sindicat de la Roșiuța, a ripostat în fața cererii lui Bunoaica, ridicându-se în picioare și spunând, răspicat, că salariatul de la Lupoaia nu trebuie ajutat deoarece ar fi un bețiv. Bunoaica a explicat că ciroza salariatului nu a fost provocată de consumul de alcool. Comisia l-a ascultat însă pe Roșca și nu i-a dat salariatului muribund niciun leu, deși acesta muncise în minerit 30 de ani. În locul ajutorului comisiei mixte care i-ar fi putut oferi 5000 de lei angajatului bolnav, Sindicatul Solidaritatea 2013 i-a oferit acestuia o donație de 1000 de lei.
Lăcatușu a decedat în urma cu trei zile fără să încaseze măcar o dată pensia pe caz de boală. Acesta nu mai lucra de o luna de zile în CEO, soția acestuia fiind angajată, cu mari dificultăți, la Lupoaia în locul soțului muribund. Decedatul are doi copii.