Centrul „Christian” Târgu Jiu, înfrumusețat cu picturile unui maseur
Centrul de zi „Christian” deschis de municipalitate și dedicat susținerii persoanelor cu handicap din Târgu Jiu, a fost recent înfrumusețat cu opere de artă, ce pot fi admirate pe pereții interiori ai clădirii. Lucrările aparțin lui Marius Tîrziu, care lucrează în cadrul unității pe post de maseur.
„Acesta este noul fenomen dar și noul trend al Centrului Christian! Se numește Marius Tîrziu, este maseurul nostru și de un timp încoace este pictorul și pirogravistul care lucrează zi de zi la aceste opere minunate. Am postat aici lucrările sale, ca să vă convingeți și voi că perseverența este cheia către succes. Este un om deosebit cu un caracter remarcabil, este un om „frumos” de la care am înțeles că politețea și răbdarea este principalul atu în drumul complicat către reușită. Dacă ne puteți permite o comparație, este precum briceagul multifuncțional, utilitatea, dibăcia și perseverența după cum spuneam, fac casă bună împreună”, au transmis reprezentanții Centrului de zi „Christian”.