Politică

Pleacă primarul de la Urdari din PSD? Ce spune Weber

Primarul PSD al comunei Urdari, Mihai Calotă, ar urma să plece la Partidul Național Liberal, în perspectiva alegerilor din 2024, potrivit unor informații apărute în mediul politic.

Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, se întreabă cum ar putea trece edilul social-democrat la altă formațiune politică, în condițiile în care a fost sprijinit de Partidul Social Democrat să facă investiții sau să obțină fonduri pentru dezvoltarea comunei Urdari. Liderul PSD Gorj afirmă că dacă Mihai Calotă va pleca, totuși, la PNL sau la AUR” fie are datorii imense, fie nu e zdravăn la cap”. „Mai nou, au apărut discuții despre un primar, domnul primar de la Urdari, că va trece sigur la AUR ori la PNL. Păi, cum se duce primarul ăla de la Urdari, când personal m-am dus cu el și a luat bani pentru dispensar în comuna Urdari, când și-a luat bani pentru drumuri pe „Anghel Saligny” și a primit bani prin rectificări. Cum ar putea să se ducă în fața electoratului să spună că trece la altă formațiune politică pentru că…, cum l-ar percepe oamenii?! Ca pe un om care ori are niște datorii imense și trebuie să își plătească aceste datorii, ori nu este zdravăn la cap. Vă dau un exemplu, fostul primar de la Ionești. Tot așa, a baletat, că mă duc acolo, că nu mai vin, în condițiile în care a avut tot sprijinul. Ce a făcut acuma? Se duce și paște vacile. Dacă ai ținută și nu te mai regăsești într-o formațiune politică, vino, domnule argumentat, cu hotărâre, că nu te mai regăsești, pentru că nu ai fost sprijinit, pentru că nu-i place modul tău, că ești dictator, vătaf. Sunt câteva cazuri de primari hotărâți, primarul de la Turcinești: a venit domnul Modrea și a spus foarte clar că nu se mai regăsește în PNL”, spune Mihai Weber.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button