News

Pieton lovit mortal de o autoutilitară. Trafic restricționat pe DN7

Un bărbat de 65 de ani a fost lovit marți dimineața de o autoutilitară pe DN 7, în zona localității Blidari, județul Vâlcea, traficul în zonă fiind restricționat.

Centrul Infotrafic anunță că pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 165+950 de metri, în zona localității Blidari, un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Budești, a fost acroșat de o autoutilitară.

Pietonul a fost rănit grav, fiind resuscitat fără succes la fața locului. Din păcate, bărbatul a fost declarat decedat.

Traficul rutier este oprit pe sensul de mers către Pitești, circulându-se alternativ, pe celălalt fir.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button